joi, 25 august 2022

DUMNEZEU LA RELANTI

 

Disprețul tău dragoste mă omoară
și steaua ta mă bagă în mormânt
dar pe cine Doamnă faci de-ocară
când stau și eu cu îngerii la rând

Și steaua ta mă bagă în mormânt
numai frumusețea trece ca un vis
și noi ne trecem dragoste arzând
rămâne doar cenușa mea în scris

Numai frumusețea trece ca un vis
dar pe cine Doamnă faci de-ocară
că eu n-am apucat să spun în scris
disprețul tău dragoste mă omoară

Și steaua ta mă bagă în mormânt
și eu n-am apucat să scriu un rând

Costel Zăgan, CEZEISME II

DRUMUL SPRE CASĂ TRECE PRIN INIMĂ

 


Doamne Kitty cum de mai suporți

atâta răutate Se pare că-i sinonimul

perfect pentru lume N-ai cum s-o

ocolești pretutindeni aceeași

prăpastie minciuna Ca să

ajungi acasă Trebuie

să mori Doar atât

Costel Zăgan, CONTRAJURNALUL ANNEI FRANK

RETORICA LUI DRACULA

 


Ninge gratuit prieteni
Dumnezeu se dăruieşte
îngerii foşnesc din cetini
disperarea ni-i nădejde

Dumnezeu ne-o dăruieşte
am putea să n-o primim
disperați avem nădejde
căci urâtu-i tot sublim

Am putea să nu-l privim
îngerii foşnesc din cetini
orice limba are-un limb
ninge gratuit prieteni

Dumnezeu ne dăruiește
disperat altă nădejde

Costel Zăgan, Cezeisme II

SUPRAVIEȚUIRE INCERTĂ

 


Dragă Kitty n-am de gând să mor degeaba
nici pentru neam nici pentru țară
E o prostie să fii erou azi
Forța noastră e slăbiciunea lor
înarmată până-n dinți
Nu-s un Tatowierer
N-am să supraviețuiesc
pe
spinarea nimănui
Fie el puternic
sau
foarte
slab

Costel Zăgan, CONTRAJURNALUL ANNEI FRANK

TOTUL ESTE (IM)POSIBIL


Istoria ne tatuează
cu rani
și
uneori
cu
zâmbete ironice
Însă
numai
cicatricile
ne
însoțesc
până la
mormânt
Unele
nu se văd
niciodată
altele
devin emblematice
Împușcături
care
țin
amintirile
în
stare
de
veghe
Niște
cizme SS
marchează
orizontul

speranței
Dragă Kitty
Eminescu
plânsu-mi-s-a
Se
lasă
lumea
ca
Turnul
din
Pisa

Costel Zăgan, CONTRAJURNALUL ANNEI FRANK




DECLARAȚIE DE DRAGOSTE ȘI (IN)DEPENDENȚĂ

 


Drag popor român
eu chiar te iubesc
dar
nu e cazul
să ne emoționăm
poate
cauza
la
folclor
și
la
alte
obiecte
pierdute
din
fericire
în
favoarea
altor și altor
prietene
popoare

migratoare
spun
asta
și
mai rău
mă doare

Costel Zăgan

ATÂT O POVESTE

 


Dragă Kitty de fapt totul nu-i decât
o aparență o iluzie O poveste pe ca
re Dumnezeu o spune unui copil Răz
boiul nici nu există Nici soldații care
ne vânează ca pe-o pradă sălbatică Hai
copile trezește-te Te-așteaptă doamna
educatoare cu cornul și laptele
Viața merge înainte
Iar
Mustața lui Hitler
e
doar
un basm
mai prost
ca
motanul încălțat

Costel Zăgan, CONTRAJURNALUL ANNEI FRANK

VERDE SPRE ROȘU

 


Destine sfărmate-n mii de bucăți Roșul

pur sau impur Niște absurdități Murdări

te de sânge nevinovat Libertate egalita

te fraternitate Îngerii sau dracii conduc

lumea Doamne vine primăvara degea

ba Ce roșie-i iarba

și ce verde

era

odată


Costel Zăgan, Contrajurnalul Annei Frank

INSOMNIEI CU DRAG

 


După
ce-am numărat
toate
stelele
și
oile
din
sat
Am trecut
la
femei
apoi
la
fete
La
nume
am început
să visez
Și-am
adormit
buștean
cu
poezia
pe
buze

Costel Zăgan

POVESTEA UNEI GAMELE

 


Dragă Kitty a fost odată o gamelă
Mică și de metal Avea un lichid
maroniu, fără nimic solid N-avea miros
de ceai sau de cafea de supă nici atât
Acum
Prinde-ți bine nasul cu degetele Și a
runcă zoaia pe gâtul înfometat Poftă
bună NU Nu izbi gamela de pereți
Zâmbește Nici gardul de sârmă ghim
pată nu poate ține (mult) libertatea
la distanță Și-au trăit fericiți până la
prima gazare

Costel Zăgan, Contrajurnalul Annei Frank

MICĂ EREZIE SS

 


Numai aici dragă Kitty
cina cea de taină
este servită în gamele
iar
duhul sfânt
circulă liber
ca
pasărea cerului
Însă
războiul
nu iartă
pe
nimeni
Nici
pe
Dumnezeu
Nici pe Dumnezeu
dragă Kitty

Costel Zăgan, Contrajurnalul Annei Frank

IAR!?

 Întotdeauna, frumusețea mă oprește-n loc! Costel Zăgan